Dacă auziți două sunete identice, după care vedeți semnalul centurii de siguranță, pilotul ar putea să avertizeze echipajul să se așeze pentru că avionul urmează să decoleze.
De asemenea, semnalul ar putea fi un mesaj către însoțitorii de zbor, nu către pasageri, să se pregătească de aterizare.
Alteori, un membru al echipajului vine să vă roage să rămâneți în scaun până când avionul ajunge la terminal, dar imediat după aceea apare semnul că puteți deschide centura de siguranță. Acest moment poate crea confuzie în rândul pasagerilor. Piloții opresc semnalul care arată necesitatea centurii când avionul ajunge la terminal, dar asta nu înseamnă că pasagerii ar trebui să se ridice imediat.