Crin Antonescu, Mircea Geoană, Sorin Oprescu şi Gigi Becali vorbesc despre femeia politician, operaţii estetice, primele iubiri, dar şi despre situaţia în care ar fi nevoiţi să voteze o femeie preşedinte ori să facă tandem cu un premier de sex feminin.
Becali: "Nu mi se pare potrivit ca o femeie să fie preşedinte"
Dacă Antonescu ar alege-o pe Renate Weber - "pentru expertiză, anii de activism civic şi forţa de a argumenta, sau pe Mihaela Miroiu, pentru că susţine cu energie şi convingere cauza femeilor din România" drept şef al statului, George Becali consideră că nu este potrivit ca o femeie să fie preşedinte. Mai mult, acesta declară că nici nu ar merge la vot în cazul în care ar avea de pus ştampila pentru un candidat femeie.
"Orice pot să accept când vine vorba despre o femeie, mai puţin o femeie în funcţie de preşedinte sau premier. Pentru că o femeie nu va avea niciodată autoritatea unui bărbat", spune preşedintele PNG-CD pentru The One.
Spre deosebire de el, ceilalţi candidaţi au declarat că ar face echipă cu o femeie, chiar dacă ar fi "un tandem dificil". În vreme ce Mircea Geoană susţine că nu ar face o astfel de nominalizare "doar de dragul imaginii", Sorin Oprescu face o paralelă cu sala de operaţie, unde "nu te uiţi dacă omul cu care lucrezi e bărbat sau femeie; ceea ce contează e priceperea, decizia, viteza de reacţie. Nu văd de ce în politică ar fi diferit".
Cei patru politicieni au gusturi comune însă în ceea ce le priveşte pe femeile din politica internaţională - Angela Merkel, Hillary Clinton şi Condoleezza Rice sunt numele aflate, admirativ, pe buzele fiecăruia. Despre colegele din politica românească însă, George Becali spune că au o imagine urâtă: "Mona Muscă e deja istorie. Nu mai avem femei de marcă în politică", în vreme ce Mircea Geoană susţine că "în fiecare partid din România există femei implicate în viaţa politică, capabile să asigure funcţii importante în stat, femei cu dorinţa de a ameliora viitorul acestei ţări".
Cum cuceresc femeile prezidenţiabilii
Cei patru candidaţi au povestit despre formulele secrete cu care cuceresc o femeie, despre prima lor dragoste ori despre cel mai frumos cadou pe care l-au făcut partenerei de viaţă. În The One, Crin Antonescu a mărturisit că n-a privit niciodată relaţia sa cu femeile ca pe "o competiţie, cu indici de performanţă sau procente de reuşită". "Sunt genul care păstrează discret în memorie portretul luminos al fiecărei iubite, nu genul care le tezaurizează în cifre".
Mircea Geoană nu are o formulă de seducţie. "Adevărata seducţie implică sinceritate şi cuvintele sincere sunt fragile, ele se rostesc pe şoptite, «când blând răsună glasul îndrăgostiţilor în noapte şi nu-i pentru auz o muzică mai dulce» - Shakespeare, contemporanul nostru, Romeo şi Julieta, actul 2, scena 2, cred" - afirmă Geoană.
Gigi Becali vorbeşte despre soţia sa. "Era cea mai frumoasă fată din generaţia ei şi eu trebuia să o iau pe cea mai frumoasă, chiar dacă era cu 11 ani mai mică decât mine. O cunoşteam de când era copil. Cunoşteam onoarea familiei ei. Bunicii mei se cunoşteau cu bunicii ei. Aveam o tradiţie în familie".