"Comisia recomandă României să evite o politică fiscală pro-ciclică, pentru a stopa adâncirea deficitului de cont curent şi presiunile inflaţioniste, dar şi să aibă în vedere corelarea majorărilor salariale cu creşterea productivităţii. De asemenea, România trebuie să îmbunătăţească planificarea şi execuţia bugetară şi să aibă mai multă grijă la cheltuielile publice", potrivit documentului publicat pe pagina de internet a Comisiei.
Reprezentanţii de la Bruxelles arată că deficitul bugetului general consolidat s-a adâncit la 5,2% din produsul intern brut (PIB) în 2008 de la 2,5% în 2007 şi ar putea ajunge la 7,5% din PIB în acest an, potrivit datelor din prognoza interimară publicată de CE în 19 ianuarie.
"Comisia solicită României să asigure sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice, în special în ce priveşte potenţialul risc generat de majorarea pensiilor", se arată în acelaşi document.
Bruxelles-ul recomandă autorităţilor îmbunătăţirea urgentă a capacităţii administrative, "pentru a putea analiza problemele existente şi pentru a putea propune şi implementa soluţii".
A treia recomandare se referă la diminuarea birocraţiei şi îmbunătăţirea mediului de afaceri, în special prin reducerea sarcinii fiscale. "România are, încă, unul dintre cele mai împovărate sisteme de impozitare din lume, companiile trebuind să plătească 113 taxe pe an. Autorităţile române s-au angajat să reducă povara fiscalităţii cu 25% până în 2012, însă ar fi necesare acţiuni concrete pentru atingerea acestui scop", susţine Comisia în comunicat.
Bruxelles-ul recomandă, de asemenea, creşterea pregătirii forţei de muncă şi luarea de măsuri pentru reducerea "muncii la negru". "Măsurile luate până acum în acest domeniu au avut un efect limitat. E nevoie de un efort mai mare şi de sancţiuni mai puternice, precum şi de reîntărirea legăturii slabe dintre contribuţiile sociale şi beneficiile actuale", se mai arată în document.
Bruxelles-ul nu recomandă stimuli economici pentru România
Într-un interviu transmis de Radio România Actualităţi, şeful departamentului responsabil de implementarea Strategiei Lisabona pentru România şi Bulgaria, Gerard de Graaf, a explicat că, deşi programul european pentru redresare economică prevede stimuli fiscali, România este una dintre cele şase ţări pentru care asemenea măsuri nu sunt recomandate.
"Sunt motive economice serioase. În acest moment, având în vedere obligaţiile legale ale acestui guvern şi promisiunile care s-au făcut în campania electorală, deficitul bugetar maxim pe care îl estimăm ajunge la 8% până la sfârşitul acestui an".
El a adăugat că autorităţile de la Bruxelles consideră că nu este cazul ca datoriile să crească şi să apară probleme financiare nici pe termen scurt, nici pe termen lung.
În prognoza publicată pe 19 ianuarie, Comisia Europeană a estimat că România va înregistra în acest an o încetinire severă a creşterii economice, până la 1,75%, în contextul în care deficitul bugetar se va adânci până la un nivel record de 7,5% din produsul intern brut (PIB), iar şomajul va ajunge la 7%.