Un motiv neştiut pînă azi pentru care selecţionerul nu renunţă la contract
Încăpăţînarea lui povesteşte ceva. Aidoma unui cîntec pe care-l auzi într-o zi de primăvară, suspendat în praful de deasupra străzilor, fără să ştii de unde vine.
Piţurcă a calificat trei echipe naţionale la turneele finale, dar n-a dat niciodată senzaţia că s-ar bucura. A readus tratamentul corect printre “tricolori”. Şi-a cîştigat autoritatea şi apoi şi-a pierdut-o cînd a început să-i trateze diferit pe fotbalişti: vedete şi ceilalţi. Destui din vestiar l-au preţuit, pentru că l-au simţit de-al lor, iar alţii s-au simţit ignoraţi. “E şi apropiat, dar şi tăios, le ştie pe toate!”, îl descria Trică, unul dintre proscrişi.
Acum, dă senzaţia că se agaţă de contract, doar în numele banilor. Suportă stoic sau indolent, spuneţi-mi oricum, că nu-mi pasă!, ironiile. S-a închis în el. Refuză să apară la tv sau în ziare. Nu-l atinge pe Lupescu, de care se consideră dezamăgit într-o măsură, şi nici pe Mircea Sandu, către care are reproşuri atît de puternice “încît n-ar fi bine să vorbesc!”. Melodia se aude difuz şi amar.
