În urma materialului difuzat la Realitatea TV, Corpul de Control al Ministerului Educaţiei va verifica situaţia de la Clejani săptămâna viitoare. Directoarea şcolii s-a rătat foarte deranjată de interesul presei pentru acest subiect. În acest timp, însă, muncitorii îşi văd liniştiţi de treabă.
Conform devizului, un diblu a fost cumpărat cu zece lei, adică de cinci ori mai scump decât în orice magazin. Bani care au venit direct de la Inspectoratul Şcolar Giurgiu, ocolind Primăria. Şi părinţii copiilor spun că priorităţile şcolii sunt, de fapt, altele.
Inspectorul Şcolar General dă vina pe directoarea şcolii. Lista curiozităţilor girate de Inspectorat este, însă, lungă. O banală toaletă construită în curtea şcolii a spart toate recordurile: a costat peste un miliard de lei. Iar lista cheltuielilor absurde continuă cu deconturile pentru transportul profesorilor.