Reşedinţa de la Bonţida îşi începe viaţa prin secolul al XIV-lea, când este donată familiei Banffy de regele Sigismund de Luxemburg. Castelul se construieşte ceva mai târziu, după ce baronul Banffy primeşte permisiunea să-l ridice. Denes Banffy, inspirându-se din arhitectura vieneză, îl reconstruieşte în stil baroc.
Pe la 1750 se construiesc şi grajdurile, manejul sau locuinţele servitorilor. Descendentul lui Deneş, Jozsef, ridică pe domeniul Banffy o moară de apă pentru săteni şi înfiinţează o şcoală hipică.
La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, soldaţii nazişti pârjolesc castelul, distrug mobilierul, biblioteca şi galeria de tablouri. Pe vremea comuniştilor, în clădirile castelului au funcţionat, rând pe rând, o şcoală de şoferi, un spital pentru copii şi chiar şi un C.A.P.
Se întâmplă uneori să vezi ecranizări ale unor poveşti celebre şi apoi să îţi doreşti să calci aievea pe ţinutul cărora imaginaţia unor regizori le-au dat aspectul realităţii. În anul 1963, regizorul Liviu Ciulei a ales Castelul Banffy drept decor pentru celebra ecranizare "Pădurea spânzuraţilor". Cum era nevoie de o scenă în care o clădire să ardă, scenografii au aprins una dintre ele. Distrugerile au fost însă peste aşteptări.
Aşa a ajuns castelul într-o stare de degradare avansată. În 1990, a fost declarat monument istoric, iar în 1999 a început reabilitarea sa, cu ajutorul a două organizaţii neguvernamentale din Anglia şi România.
Castelul Banffy este cel mai mare castel din Transilvania, una dintre atracţiile baroce majore ale Transilvaniei şi României. La nivel internaţional s-a dezvoltat ca centru cultural, un loc unde oamenii pot veni nu doar să vadă castelul, ci să şi înveţe să restaureze clădirea.
Până acum a fost refăcut vechiul corp de clădire unde altădată se afla bucătăria. Astăzi se află aici o cafenea, cel mai indicat loc de relaxare după o plimbare şi o lecţie de istorie prin castel. Aici şi-a băut cafeaua şi prinţul Charles, într-una din vizitele sale în România.
