Un mariaj de lungă durată scade şansele bărbaţilor de a dezvolta probleme serioase de sănătate şi este mult mai eficient decât renunţarea la fumat, potrivit DailyMail. Cercetătorii au studiat mostrele de sânge ale peste 1.700 de voluntari cu vârste cuprinse între 57 şi 85 de ani pentru a măsura nivelul proteinei C reactive. Aceasta este o proteină serică produsă de ficat care apare în sânge în faza acută a inflamaţiilor.
Potrivit studiului, bărbaţii însuraţi au cel mai scăzut nivel al proteinei C reactive spre deosebire de cei necăsătoriţi, mai exact, 1,16 miligrame pe litru pe sânge, în comparaţie cu 2,72 la cei neînsuraţi.
Riscul bărbaţilor însuraţi de a se îmbolnăvi din cauza fumatului scade cu aproape 8%. "Acest studiu arată ce efect benefic are mariajul asupra bărbaţilor. Aceştia nu discută cu prietenii lor despre problemele lor intime, de aceea căsătoria este foarte importantă pentru ei", a declarat profesorul Tony Cassidy de la Ulster University.
Cu toate acestea, June Davison de la British Heart Foundation a atras atenţia că indiferent dacă sunt căsătoriţi sau nu, pentru a avea o viaţă sănătoasă, bărbaţii trebuie să aibă un regim alimentar corespunzător, să facă exerciţii fizice în mod regulat şi să nu fumeze.