Preşedintele Cartel Alfa Cluj, Grigore Pop, a declarat, în
cadrul unei conferinţe de presă, că Adunarea Generală a Acţionarilor a
decis în luna decembrie să restructureze compania prin desfiinţarea
sucursalelor, însă sindicaliştii au atacat hotărârea Tribunalului Cluj
cu privire la anularea certificatului de înmatriculare.
Motivul
invocat de Pop este acela că, deşi ştia că certificatul de
înmatriculare fiscală există la Registrul Comerţului, Liliana Mincă a
dat anunţ în presă că acesta este pierdut, lucru care a condus la
anularea sa de căter instanţă. Aşadar, consideră sindicalistul,
directorul general al Loteriei Române se face vinovată de fals şi uz de
fals în declaraţii.
"Noi am atacat în instanţă încheierea judecătorească prin care
sucursala a fost desfiinţată, am făcut un denunţ penal împotriva
preşedintei companiei pentru fals şi uz de fals în declaraţii. Am
depus-o în cursul zilei de astăzi la Parchetul de pe lângă Judecătoria
Cluj-Napoca. Între timp, sigur că vom solicita ordonanţă preşedinţială
de suspendare a efectelor încheierii judecătoreşti din 18 sau 20
decembrie (n.red. - decembrie 2008)", a declarat Pop.
Preşedintele Cartel Alfa Cluj consideră că se pregăteşte o privatizare
mascată a Loteriei Române, una dintre cele mai profitabile companii de
stat. Acest lucru va rezulta în pierderea locurilor de muncă în cazul a
400 de angajaţi. "La nivelu ţării sunt circa 400 de oameni afectaţi, ar
trebui să urmeze, în această situaţie, o concediere colectivă, care nu
a fost anunţată faţă de sindicate", a mai spus Grigore Pop.
Acesta a mai spus că din cei 3.000 de sindicalişti ai Companiei
Naţionale Loteria Română, 1.200 sunt membri Cartel Alfa Cluj.