Cardurile RATB vor putea fi încărcate şi de la ATM-urile BCR, până la sfârşitul anului, în acest sens fiind încheiat un parteneriat, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, directorul regiei bucureştene, Gheorghe Aron.
Aron a mai anunţat că regia va monta în staţiile RATB automate de eliberare şi încărcare a cardurilor de călătorie.
Regia bucureşteană aniversează în acest an 100 ani de la înfiinţare, prilej cu care directorul RATB a făcut un bilanţ al achiziţiilor din anii trecuţi. El a amintit că, începând cu anul 2005, au fost achiziţionate 1000 de autobuze Mercedes şi 100 de troleibuze Astra-Ikarus-Citelis.
La sfârştul acestui an, la Uzina de Reparaţii-Ateliere Centrale a regiei se va încheia modernizarea a 290 de tramvaie.
Legat de tramvaie, Aron a amintit că în acest an a fost omologat tramvaiul Bucur cu podea joasă, proiectat şi produs de RATB. Costul de fabricaţie al prototipului, fără aer condiţionat, este de circa 800.000 euro. Aron spune că, pe piaţa internaţională, un astfel de tramvai, cu aer condiţionat, se vinde la 2,5 milioane euro.
La sfârştitul lui 2008, RATB avea în dotare 1.354 autobuze, care circulau pe 116 trasee. În 2008, în parcul regiei au intrat 350 de auobuze şi au fost casate alte 321. În ultimii trei ani, numărul autobuzelor achiziţionate a fost de 910, în timp ce 652 au fost casate.