În primul trimestru al anului s-au eliberat de şase ori mai multe carduri decât în aceeaşi perioadă a lui 2008. Nici nu este de mirare, de vreme ce multe bănci promovează intens astfel de produse şi vor să-şi dubeze numărul de clienţi.
Marele atuu al cardurilor îl reprezintă faptul că este nevoie de o singură aprobare a băncii pentru a deschide linia de credit. Ca dezavantaje, trebuie spus că dobânda este mai mare, iar sumele ce pot fi împrumutate sunt mai mici.
Oricum, majoritatea beneficiarilor de carduri de credit solicită între 500 şi 1500 de euro. Potrivit Money Express, ce se întâmplă acum în România seamănă cu ce s-a întâmplat în Turcia la începutul anilor 2000. În plină recesiune, piaţa cardurilor de credit a crescut cu 30 la sută pe an.
Ofertele băncilor din România
Pentru clienţii înstătiţi şi cu pretenţii a fost lansat la sfârşitul
anului trecut un card care le oferă acces non-stop la un centru de
asistenţă ce poate rezolva orice solicitări, de la rezervări în cele
mai luxoase hoteluri la organizarea de petreceri extravagante.
Pentru clienţii activi există aşa-numitul card ,,contact less'' sau PayPass. Este un produs relativ nou, aflat în portofoliul unei singure bănci. Cardul poate arăta ca un breloc, ceas sau sticker, iar plăţile de până la 25 de euro se fac doar trecând gadgetul prin faţa cititorului, fără a introduce codul PIN.
Un card mai puţin obişnuit este cardul de credit co-branded parfumat. Lansat în plină criză, în noiembrie 2008, este primul card parfumat din România şi unul dintre primele de acest fel din Europa. Este destinat exclusiv reprezentanţilor companiei de produse cosmetice, al căror număr este de 150.000.
Cel mai bine vândut produs d acest fel este cardul de tip “multi-brand” – posesorii cumulează puncte de loialitate când cumpără de la magazinele partenere. Trei bănci concurează la acest produs.