Bucuraţi-vă, le spune amicul meu, măcar voi aveţi autostrăzi. Şi noi am luat bani, dar nimeni nu ştie unde s-au risipit. Aceasta este, de altfel, o caracteristică a ultimilor 20 de ani din istoria României: risipa cu scop. Parte din prostie, parte, mai ales, cu intenţie, România apare ca un uriaş buzunar spart unde intră gologani care dispar pe nesimţite, ca si cum n-ar fi fost. Am spus „pe nesimţite”? Păi, chiar asta e, nesimţire.
Scriam, în această pagină, despre formidabila campanie
de imagine pornită de noua conducere a companiei Roşia Montană Gold Corporation, varianta Naumovici. Între timp, am avut o discuţie lungă cu noii şefi care, fireşte, încearcă să ofere toate argumentele posibile şi imposibile în favoarea proiectului.
Chiar dacă ar fi de bună-credinţă, chiar dacă exploatarea ar fi mai sigură ca mersul pe stradă şi locul mai curat ca laptele de mamă, chiar dacă suma aceea de patru miliarde de dolari, cu care ne bombardaează de câteva săptămâni, ar fi reală, tot ar avea o problemă. Aceea că nimeni în ţara asta nu crede că ar ajunge vreun sfanţ în vreun proiect public.