În cel mai bun caz, se iscă o dezbatere. În general, fără vreo finalitate. De multe ori, pe piste false. Românii, contemplativi prin excelenţă, au darul de a sporovăi vrute şi nevrute, ocolind cu graţie esenţialul.
Este şi cazul turnătoriilor din fotbal, privite mai degrabă cu îngăduinţă. Poate datorită percepţiei larg răspândite conform căreia fotbaliştii, de la atâta dat cu capul în minge, gândesc mai simplu
, pretenţiile, în privinţa lor, sunt legate de driblinguri, nu de întorsături de frază.
Apoi, generaţiile de aur, argint, bronz sau mexicană beneficiază de un soi de cecuri în alb din partea microbiştilor, altfel atât de critici, de felul lor. Aşa se explică, cred, faptul că turnătoriile mari
sau mici care ies acum la iveală nu indignează pe nimeni. (Din câte ştiu, încă nu s-a ajuns la explicaţii conform cărora a fost vorba de fapte patriotice, dar s-ar putea să mă înşel. Nu cunosc încă declaraţii ale unor indivizi precum Corneliu Vadim Tudor, şi nici nu mă interesează.)