În urma revocării ministrului Dan Nica şi a retragerii din Guvern a celor din PSD, suntem puşi, practic, în faţa unui guvern total reprezentativ, consideră preşedintele PNL.
"Acest episod final, fatal al crizei politice, numit \'Dan Nica\', a fost generat de la Cotroceni de către Traian Băsescu, operat prin intermediul primului ministru, Emil Boc, şi a urmărit eliminarea partenerului de guvernare PSD, în scopul preluării puterii executive de către un guvern personal al preşedintelui Traian Băsescu, în care ministrul de Interne este şeful de campanie pentru alegerile prezidenţiale", a spus Crin Antonescu.
În opinia liberalului, acest guvern este, aşa cum se va alcătui el, cu preluarea sub titlu interimar a altor ministere de către miniştri existenţi în cabinetul Boc, un guvern "total nereprezentativ, fără sprijin parlamentar şi nu mai exprimă acea majoritate de 70% care a nenorocit România în nouă luni".
PNL va iniţia şi va depune o moţiune de cenzură împotriva guvernului Boc II sau Băsescu II, a anunţat preşedintele liberal, făcând apel, totodată, la PSD pentru a susţine moţiunea de cenzură şi asta pentru că "vor trebui să înţeleagă că jocul Geoană-Hrebenciuc dus de nouă luni de zile în dauna României, a eşuat".
Dacă moţiunea va trece, spune Antonescu, Traian Băsescu va trebui să accepte un guvern de tehnicieni, fără culoare politică, unul care are de făcut, imediat, câteva lucruri pentru societatea românească, până la alegerile prezidenţiale, lucruri urgente şi absolut necesare: să pregăteasă bazele unui nou buget pentru anul viitor, pentru ca salariile şi pensiile să poată fi plătite şi după ce se termină banii de la FMI, să oprească toate licitaţile şi toate operaţiunile frauduloase începute în ultimele săptămâni de miniştri şi secretari de stat la adăpostul acestor scandaluri.
"Vă asigur să se vor descoperi lucruri halucinante", a avertizat liberalul.
"Nu mai putem lăsa alegerile pe mâna Guvernului, pe mâna unui ministru de Interne care este şeful de campanie al unuia dintre candidaţi, pentru că riscăm o masivă fraudă electorală", a explicat preşedintele PNL.
"Dacă Traian Băsescu va pirde alegerile, şi-l asigur că le va pierde, va trebui să lase în urma sa o ţară care să mai poată fi guvernată. Nu-şi poate permite să lase, la capătul mandatului său, o ţară distrusă", a încheiat Antonescu.