Ceea ce s-a întâmplat luni arată gradul de haos de la Palatul Victoria, de la nivelul Coaliţiei, iar asta face explicabil şi determină gradul de dezordine existent în tot mai multe instituţii fundamentale ale aceste ţări, a spus Crin Antonescu.
"Ni se dovedeşte din nou că avem un guvern iresponsabil, alcătuit din două partide politice, PD-L şi PSD, care, în ciuda situaţiei din ţară, nu sunt preocupate decât de răfuiala politică şi de plasarea, în poziţii cât mai avantajoase, în cursa electorală", a spus Antonescu.
În opinia liberalului, "de nouă luni, pentru aceşti oameni nu există decât obsesia alegerii preşedintelui României".
"Nu intenţionăm să participăm la această mascaradă, la acest joc politicianist şi iresponsabil", a asigurat liberalul.
"Acest guvern incapabil să conducă România trebuie să plece. Cerem, oficial, demisia întregului Guvern şi susţinem, în cazul în care acest guvern va pleca, susţinerea unui guvern de tehnicieni care, pentru cele două luni care au mai rămas până la alegerile prezidenţiale, să poată gestiona, rezonabil, raţional, treburile curente ale ţării", a încheiat preşedintele PNL, Crin Antonescu.