În Sănătate, legea nu se poate aplica, pentru că deficitul de personal se ridică la 26.000 de posturi şi în plus, există pandemia cu gripă nouă, au spus sindicatele. Ministerul Sănătăţii insistă, însă ca veniturile angajaţilor din sănătate să fie reduse cu 15,5% pentru fiecare dintre cele două luni. Aşadar a propus fie ca gărzile să nu fie plătite, fie reducerea unor sporuri.
Sindicatele au spus însă că nu mai este nevoie de tăierea din salarii, întrucât nu şi-au primit prima de stabilitate în ultimul trimestru din 2009.
În Educaţie, Ministerul a pasat responsabilitatea în curtea directorilor de şcoli, aşadar sindicatele vor negocia cu aceştia. FSLI a anunţat că în mai multe judeţe, precum Maramureş, Ialomiţa sau Constanţa şcolile se vor închide câte patru zile în noiembrie şi decembrie.
Funcţionarii publici au făcut socoteala şi au spus că nu sunt opt zile, ci şase de concediu forţat. Chiar şi aşa, nu sunt de acord cu această măsură, dar aşteaptă propunerile instituţiilor.
Legea prevede acordarea a cel mult patru zile de concediu pe fiecare lună sau reducerea programului de lucru. Toţi bugetarii au ameninţat că vor da statul în judecată dacă măsura se va aplica, întrucât legea încalcă prevederile Codului Muncii şi contractul coletiv de muncă.