Festivalul de muzică şi film de la Bucureşti a fost găzduit într-o zonă special amenajată, situată în faţa fostului restaurant Cina, lângă Ateneul Român şi care a fost transformată într-o oază cu flori, gazon şi terase.
În vederea manifestărilor dedicate muzicii clasice, a fost amenajată o scenă de 10m x 12m, cu un ecran de 8m x 6m, în faţa cărora au fost plasate circa 600 de scaune.
După modelul proiectelor desfăşurate din 2006 până în prezent, în timpul manifestării au fost programate înregistrări ale unor concerte internaţionale de muzică clasică, precedate de scurte recitaluri live ale unor artişti români.
Intrarea a fost liberă pe toată perioada festivalului.