Bruce şi Emma şi-au unit destinele în cadrul unei ceremonii pe o insulă din Marea Caraibelor, în prezenţa unor invitaţi de seamă. Dintre aceştia nu au lipsit fosta consoartă Demi Moore şi actualul ei soţ, Ashton Kutcher.
Protagonistul seriei Greu de ucis a păstrat o relaţie amicală cu aceştia în special de dragul celor trei fiice pe care le are împreună cu actriţa. Tot pe lista invitaţilor a figurat, scrie presa americană, şi diva pop Madonna.
Mireasa, Emma Heming are 32 de ani şi este manechin pentru linia de lenjerie intimă "Victoria's Secret".