Obiectivul pe care şi-l propune www.wikigata.com este "nu de a fi un forum de dezbateri sau un site de anunţuri pentru însoţitoare, adică pentru prostituate, ci de a da o imagine clară şi rapidă locului sau modului în care lucrează damele de companie", informează utilizatorii.
Literele GP sunt iniţialele de la "Garota de Programa", care literal
înseamă "fată pentru o ieşire", un eufemism care în Brazilia desemnează
prostituatele, precizează AFP.
Pe acest site pot fi evaluate sute de prostituate, clasificate, între
altele, după preţ, după adresă şi după nota acordată de clienţi.
Prostituatele înseşi pot să includă sau să-şi modifice referinţele.
WikiGP prezintă, de asemenea, fotografii, descrieri, numere de telefon,
program de lucru şi tipuri de servicii furnizate. Există un spaţiu
rezervat unui curriculum vitae detaliat al prostituatelor.
Pe prima sa pagină site-ul precizează însă că, din cauza unui incident
cu un utilizator "de rea-credinţă", petrecut la sfârlitul săptămânii
trecute, a fost nevoie de impunerea unor restricţii în editarea unor
noi articole şi că este în căutarea celei mai bune soluţii pentru
continuare proiectului enciclopediei online a prostituţiei.