"Când vom
semna contractul, atunci putem spune că a plecat în Rusia. Suntem încă
în discuţii, nu s-au finalizat cum vrem noi. Doar când se va face cum
vrem noi, atunci se va semna", a spus Borcea la GSP TV după partida
amicală cu NK Osijek.
Mircea Rednic a afirmat la rândul său că nu l-a folosit pe mijlocaş în
jocul de verificare deoarece se gândea mai mult la transfer. "Încă se
mai discută şi va pleca doar pe suma cerută. Chiar am vorbit cu el
înainte de meci, nu era concentrat şi îi era frică să nu se
accidenteze. Se gândeşte mai mult la plecare, cred că are şi bagajele
făcute. E şansa lui", a explicat tehnicianul.
Acesta s-a declarat mulţumit de evoluţia echipei în meciul cu Osijek,
dar este interesat mai mult de rezultate din meciurile oficiale. "Nu
trebuie să ne luăm după rezultate, mă interesează cum se mişcă echipa.
Le dau tuturor posibilitatea să joace. Azi am avut 7-8 jucători care au
fost puţin accidentaţi. Vreau să am cea mai bună echipă la dispoziţie
pentru primul joc al returului", a precizat antrenorul dinamovist,
completat de Cristi Borcea: "Pe noi ne-a interesat să ne facem jocul,
noi trebuie să ne respectăm şi să câştigăm toate meciurile.
Mentalitatea de învingător ţi-o câştigi la fiecare meci".
Rednic consideră că selecţionerul Victor Piţurcă a greşit în momentul
în care a renunţat să îl mai convoace la naţională pe Marius Niculae
deoarece acesta a scandat injurii împotriva Stelei. "Dacă ne luăm după
comportament, mai erau doi-trei pe acolo care nu aveau voie, dar e
decizia antrenorului şi nu mă interesează. Eşti afectat când ştii că ai
şansa să fii la naţională şi nu poţi fi convocat. Cam atât despre
subiectul ăsta", a încheiat antrenorul.
Dinamo a învins marţi formaţia croată NK Osijek, scor 1-0, iar gruparea
din Ştefan cel Mare a înregistrat a patra victorie din tot atâtea
meciuri în turneele de pregătire din această pauză competiţională.