"Dacă nu mai avem nicio şansă
de calificare, nu văd de ce jucătorii de la Dinamo să mai fie convocaţi
la naţională. Până în decembrie, cât echipele sunt angrenate în cupele
europene şi avem meciuri din trei în trei zile, nu văd de ce să mai fie
convocaţi. Nu vreau să mai ia niciunul de la mine. Avem campionat, avem
Europa League. Să ia de la Braşov, de la Rapid", a declarat luni, la
GSP TV, Cristi Borcea, care a găsit şi un scenariu în cazul în care
dinamoviştii vor fi totuşi chemaţi la naţională: "Când o să-i convoace,
or să fie accidentaţi, de la echipa de club îşi iau banii, nu de la
naţională".
Totodată, Borcea a lansat un nou atac la adresa selecţionerului,
spunând că acesta nu va face performanţă la naţională, dar, în ciuda
acestui fapt, a precizat că îl doreşte pe banca tehnică a lui Dinamo.
"Răzvan deocamdată n-a obţinut nimic şi voi, presa, îl faceţi erou
naţional. Dacă naţionala juca aşa cu Iordănescu sau Piţurcă erau
desfiinţaţi de dimineaţă până seara. E un foarte bun antrenor de club
şi sunt sigur că o să lucrez cu el în viitorul apropiat. Din punctul de
vedere al selecţionerului dă dovadă de slăbiciuni care îl apasă. Nu
cred că va obţine rezultate. O să vedeţi, timpul va demonstra, nu va
face nimic la naţională", a declarat Borcea, care a mai adăugat: "Nu
vreau să-l mai critic, să-l am antrenor la un club rival".
Cristian Borcea a fost unul dintre primii contestatari ai
selecţionerului după ce acesta a anunţat lotul pentru meciurile cu
Franţa şi Austria, criticând în special selecţia făcută de acesta.