Borbely Laszlo nu a avut emoţii la audierile din Parlament. Ministrul desemnat al Mediului şi Pădurilor a trecut la pas de comisii. În timpul audierilor s-a plâns de bugetul mic şi a spus că mizează pe o rectificare în primăvară. \"Eu totdeauna am spus că un ministru trebuie să aibă o viziune şi trebuie să demonstreze faptic. Bugetul este foarte strâns. 97% faţă de anul trecut. Avem în plus Pădurile, cei de la Agricultură simt că au pierdut ceva. Am fost deja la minister şi au început să se obişnuiască cu stilul meu de lucru. Le voi spune celor de acolo să nu vină că nu se poate ceva, să vină cu soluţii. Am văzut ceva acalmie acolo şi nu îmi place. Avem 5 poziţii de infrigement de la UE şi trebuie să ne mişcăm repede\", a declarat udemeristul la final.