"Din păcate sunteţi un ministru desemnat de sacrificiu, aşa cum este şi
guvernul. Vă înţeleg că sunteţi într-o situaţie dificilă şi apreciez că
v-aţi luat rolul în serios", a spus Borbely după ce Aurescu şi-a
prezentat priorităţile pe care la va urmări în funcţia de ministru de
externe.
"V-aţi luat rolul foarte în serios, aţi făcut o prezentare amplă. Şi
noi vă vom lua în serios, aşa cum trebuie", a mai spus Laszlo Borbely.
În cadrul audierilor a luat cuvântul şi deputatul PSD Adrian Năstase,
care i-a fost profesor lui Aurescu. "Eu consider că procesul de
desemnare a Guvernului Coitoru a fost neconstituţională. Eu am luat
însă cuvântul pentru a sublinia că votul meu favorabil se bazează pe
meritele dumneavoastră deosebite. Vă consider unul dintre cei mai de
valoare tineri diplomaţi, cu perspective deosebite", a spus Năstase.
Călin-Popescu Tăriceanu, deputat al PNL, a evidenţiat "situaţia
ingrată" în care se află Bogdan Aurescu, care este un diplomat excelent
şi a cărui activitate profesională o apreciază foarte mult. Tăriceanu a
spus că, dacă ar fi să aprecieze din punct de vedere profesional
activitatea lui Aurescu, atunci acesta ar merita un vot favorabil, pe
care însă nu îl poate primi.
"Nu putem să vă dăm un vot favorabil, pentru că am desconsidera
Constituţia şi instituţiile democratice. Vă asigur că nu avem nimic
personal cu dumneavoastră", a subliniat Tăriceanu.