Intervenţia se realizează cu ajutorul unui aparat care a costat aproape 400.000 de euro. El poate fi folosit doar în cazul pacienţilor la care tumoarea este localizată, iar boala este la stadiul I sau II. \"Intervenţia presupune o energie ultrasonică dirijată şi focalizată în prostată pentru distrugerea zonelor de cancer prostatic, fără tratament chirurgical, cu mult mai puţine complicaţii şi cu o evoluţie mult mai bună post-operatorie. Rata de reuşită la cinci ani este de 97-98% \", a explicat unul din medicii urologi.
\"Este un real avantaj pentru pacienţi să nu stea şapte zile internaţi, să nu se recurgă la bisturiu, cum spunem noi\", a completat managerul spitalului Copcă Narcis.
Tratamentul, care durează în jur de două ore, costă aproximativ 4.000 de euro. Metoda se mai foloseşte de puţin timp şi în Craiova, Timişoara şi Cluj. În Europa însă ea este utilizată de mai bine de 17 ani.
Aproape 3.000 de români se îmbolnăvesc în fiecare an de cancer la prostată.