"22 de ani este cea mai bună vârstă pentru un jucător. Nu mi-e frică de concurenţa de la Steaua. O să muncesc mult şi sper ca sezonul viitor să mă prindă în prima echipă. Orice atacant care ajunge aici îşi doreşte să înscrie, dar nu trebuie să mi se urce la cap faptul că sunt golgheterul echipei. Nu îmi place să îmi pun obiective, dar aş vrea să marchez mai mult ca sezonul trecut. Important este să îmi ajut echipa, chiar şi cu pase de gol, şi să luăm titlul. De asemenea, dacă voi avea evoluţii constante şi voi înscrie mai multe goluri, mă aştept să fiu convocat şi la echipa naţională. Sper să fiu acolo în acest an", a declarat Bogdan Stancu.
Delegaţia Stelei se află în Austria, acolo unde elevii antrenaţi de Cristiano Bergodi efectuează primul stagiu de pregătire al verii, pe parcursul a doua săptămâni. Roş-albaştrii au programate patru partide amicale, iar prima dintre ele va avea loc miercuri, de la ora 19:30, împotriva slovenilor de la NK Celje.