"(...)Eliminarea politicului din actul de justiţie, un lucru asupra căruia am vorbit de atâtea ori în campania electorală şi va trebui să ne ţinem de cuvânt, prin tot ceea ce vom face decizia noastră trebuie să separe politicul de justiţie. Nimeni nu este vinovat din start, toţi beneficiază de prezumpţia de nevinovăţie, dar autorităţile statului trebuie să-şi facă datoria şi ele să stabilească dacă o persoană este vinovată sau nu, şi mă refer aici în special la politicieni care nu sunt deasupra legii, de la primul ministru, la parlamentari sau orice funcţionari din administraţia centrală sau locală. Nimeni nu este mai presus de lege iar autorităţile statului trebuie lăsate să funcţioneze" le-a spus premierul Boc parlamentarilor PDL reuniţi la Braşov.
Emil Boc a precizat că cea de-a doua exigenţă a Comisiei Europene, în funcţie de îndeplinirea căreia va decide dacă renunţă sau nu la monitorizarea pe justiţei, este adoptarea celor patru Coduri. "Nu am decis încă la nivelul guvernamental ce modalitate vom aborda. Ne vom consulta atât cu partenerii de la PSD cât şi cu conducerea Parlamentului pentru a lua cea mai bună decizie în vederea adoptării acestor Coduri, existând mai multe alternative, de la angajarea răspunderii până la o dezbatere în procedură de urgenţă, vom găsi cea mai bună modalitate ca aceste Coduri să fie adoptate pentru că sunt absolut necesare României şi ca parte din criteriile care trebuie să fie îndeplinite în vederea eliminării pe justiţie în acest an", a spus Boc.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri că, după ce Codurile sunt la un nivel foarte bun din punct de vedere al coerenţei prevederilor, acestea pot fi adoptate prin procedura asumării răspunderii Guvernului, pe care o consideră cea mai bună soluţie. Băsescu a spus că dacă Guvernul reuşeşte să îşi asume cu succes răspunderea pe Codurile penal, civil şi cele două de procedură, va mai fi nevoie de cel puţin un an ca acestea să fie bine învăţate de cei care fac justiţia.
Băsescu a spus că a lăsa cele patru Coduri cu mii de amendamente în discuţia Parlamentului, ar fi un fel de pedeapsă pentru magistraţi, care ar trebui să mai lucreze câţiva ani cu actualele prevederi.
Potrivit unor surse social-democrate citate de presa centrală, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Victor Ponta, ar fi fost împuternicit de partid să obţină dezbaterea celor patru Coduri în Parlament şi să nu fie de acord cu asumarea răspunderii Guvernului.