"Atâta vreme cât am conştiinţa în faţa românilor că fac ceea ce trebuie, nu mi-este frică de nicio moţiune de cenzură", a răspuns Emil Boc, atunci când a fost întrebat dacă este pregătit să plece de la Palatul Victoriei.
Emil Boc spune că cei de la PSD şi PNL au dovedit că nu au curaj politic.
"Nu am auzit pe nimeni să spună că moţiunea aceasta de cenzură iniţiată de PSD şi PNL practic a blocat procedura asumăriii răspunderii de către Guvern. Dacă cei de la PSD şi PNL aveau curaj politic, mergeam şi discutam pe Legea pensiilor, puteau să iniţieze moţiune de cenzură pe Legea pensiilor şi erau puşi în situaţia să nu îşi mai apere privilegiile, şi de parlamentar şi de pensii speciale", a mai spus Emil Boc.
Premierul a enumerat câteva dintre cele mai importante măsuri pe care le-a luat Guvernul Boc.
"Vă rog să îmi spuneţi, care guvern de după 1989 a mai avut curajul să facă lucrurile pe care le-am făcut noi? Să înceapă reformele pe care le-am început noi. Două coduri juridice, tăierea salariilor bugetarilor de lux, desfiinţarea agenţiilor guvernamentale. Nu am avut o zi de vacanţă toată vara şi am lucrat la legea pensiilor. Am avut şedinţe de guvern şi sâmbăta. Când mă uit în ochii românilor, orice s-ar întâmpla mâine, eu voi rămâne cu capul sus", a mai declarat Emil Boc la Ora de Foc, la Realitatea TV.
"Un vot pentru moţiunea de cenzură de mâine înseamnă un vot pentru menţinerea pensiilor parlamentarilor", a mai spus Emil Boc.
Întrebat dacă va accepta funcţia de prim-ministru la propunerea preşedintelui Traian Băsescu, în cazul în care Guvernul va cădea, Emil Boc a evitat un răspuns direct, mulţumindu-se să amintească că singura opţiune pe care o acceptă este "ca moţiunea să fie respinsă".
Pe de altă parte, premierul şi-a arătat încrederea în responsabilitatea parlamentarilor, în conştiinţa şi capacitatea lor de a se uita în ochii acelora pe care-i reprezintă.