"Vreau să lămuresc foarte clar şi să spun foarte precis. Nu am avut niciodată intenţia de a candida, nu doresc să candidez la funcţia de preşedinte al României, nu am discutat nici măcar ca ipoteză vreodată în PD-L despre o alternativă a altui candidat la funcţia de preşedinte al României. Candidatul PDL la funcţia de preşedinte al României este preşedintele în exerciţiu", a declarat Boc la postul public de radio.
Premierul a evitat să spună ce va face PDL în situaţia în care Traian Băsescu va decide să candideze ca independent. "Eu cred că v-am răspuns la această întrebare în fraza anterioară", a afirmat el.
Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat marţi, la Târgu Mureş, că formaţiunea sa are în vedere şi posibila intrare în cursa prezidenţială a premierului Emil Boc, dacă Traian Băsescu va renunţa să mai candideze. "Domnul Boc este o variantă clară, la o adică, dacă domnul preşedinte nu va candida. Pe toate analizele, indiferent cine le face, domnul Boc este printre primii patru la credibilitate", a spus Blaga.
Până în prezent, preşedintele Traian Băsescu a evitat să dea un răspuns clar privind candidatura sa la un nou mandat la Cotroceni. Băsescu a declarat miercuri seară la postul public de televiziune că are alte priorităţi decât candidatura la alegerile prezidenţiale.