Emil Boc a spus că i-a mulţumit, în şedinţa de Guvern, pentru munca
depusă şi că i-a cerut să păstreze echipa pe care o coordonează.
Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel a participat la
şedinţa de miercuri a Guvernului pentru a prezenta situaţia la zi
privind evoluţia pandemiei de gripă nouă.
Streinu-Cercel şi-a scris demisia din funcţie în dimineaţa zilei de
marţi şi a trimis-o premierului în exerciţiu Emil Boc. El a spus
ulterior că a demisionat din motive personale.