"Ştiu că se fac presiuni enorme la Curtea Constituţională de către oamenii de bine, între ghilimele, să se respingă aceste legi, să se respingă reforma. Schimbarea asta nu se petrece de pe-o noapte pe alta, e cu multe opoziţii pentru că, inevitabil, cineva pierde într-un asemenea sistem", a declarat Emil Boc, joi seară, la B1 TV.
Premierul în exerciţiu a menţionat acest aspect în contextul discuţiei pe tema Legii privind reorganizarea agenţiilor din subordinea Guvernului care prevede ca veniturile încasate de instituţii precum Inspectoratul de Stat în Construcţii sau Oficiul de Cadastru să fie vărsate, pe viitor, la bugetul de stat.
Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament pe Legea Educaţiei, Legea prin care se propune reorganizarea agenţiilor guvernamentale şi Legea salarizării unitare. În acest moment, toate cele trei proiecte sunt contestate de reprezentanţii opoziţiei la Curtea Constituţională.