"Elaborarea şi adoptarea unui nou Cod penal reprezintă un moment crucial în evoluţia legislativă a oricărui stat. Decizia de a elabora un nou Cod penal nu este o simplă manifestare a voinţei politice, ci reprezintă, în egală măsură, un corolar al evoluţiei economico-sociale, dar şi al revoluţiei doctrinei şi jurisprudenţei din România. Această decizie de creare a unui nou instrument juridic în materie penală este fundamentată şi de neajunsurile existente în actuala reglementare. Codul penal actual a fost adoptat prin legea 15 din 1968 şi se află în vigoare din 1 ianuarie 1969. Deşi începând cu anul 1990 a existat o perocupare constantă pentru înlăturare a unor reglementări incompatibile cu exigenţele statului de drept, modificările operate nu au fost şi nu puteau fi în măsură să determine o modificare structurală a reglementării penale române", a declarat Emil Boc, în faţa plenului reunit.
Premierul a arătat că, în prezent, există 250 de legi
speciale conţinând dispoziţii penale, care completează actualele
reglementări existente în cod. "De aceea e nevoie de un nou Cod penal
care să unească aceste reglementări", a subliniat primul-ministru în a
doua şedinţă a Parlamentului dedicate asumării răspunderii Guvernului
pe Codurile din justiţie.
În prima şedinţă comună, Emil Boc a argumentat asumarea răspunderii
Guvernului pe Codul civil. Emil Boc a spus că proiectele celor două
Coduri - civil şi penal - reprezintă un demers pe cât de ambiţios şi
important, pe atât de util.
Premierul a explicat şi de ce era nevoie de asumarea răspunderii pe cele două Coduri, prezentând trei argumente, primul fiind că este vorba de o reformă profundă a sistemului judiciar românesc, Codul civil datând din 1865, iar cel penal din 1968, urmat de alte 250 de legi speciale care consacră norme penale.
Al doilea argument prezentat de Emil Boc se referă la punerea în aplicare a principiului constituţional că nimeni nu e mai presus de lege şi că prin aceasta se doreşte "o justiţie mai rapidă şi cu costuri mai reduse pentru cetăţean".
Cel de-al treilea argument este angajamentul pe care România şi l-a luat în faţa UE pentru elaborarea noilor Coduri. "E timpul să ne ţinem de cuvânt", a spus premierul.
Potrivit Constituţiei, în termen de 3 zile de la prezentarea proiectelor de lege, o pătrime dintre parlamentari pot depune o moţiune de cenzură. Dacă moţiunea este adoptată, guvernul este demis. Dacă moţiunea nu primeşte voturile necesare, proiectul de lege se consideră adoptat şi devine obligatoriu pentru Guvern. PNL este singurul partid parlamentar care a ameninţat cu depunerea unei moţiuni de cenzură.