"Fac o recomandare conducerii Parlamentului să nu dea curs cererii de
acordare a pensiilor de parlamentar pentru cei 350 (peste 550, potrivit
datelor oficiale obţinute la solicitarea NewsIn de la Parlament, au
solicitat adeverinţe pentru pensii, n.r.) care au solicitat pensiile
speciale, pentru că ar fi un semn de total dispreţ faţă de populaţia
acestei ţări care trece printr-o situaţie dificilă", a precizat
premierul, joi, la postul public de televiziune.
Boc a spus că este anormal ca demnitarii să profite de această situaţie
de criză şi să îşi mai acorde nişte pensii speciale şi şi-a exprimat
speranţa că forurile de conducere ale Parlamentului vor găsi soluţia
legală pentru a putea opri pensiile speciale. "Dacă ar fi acordate,
ne-ar pune într-o situaţie delicată pe noi, cei din Guvern, care vorbim
de austeritate bugetară. Cred că se va înţelege acest efort de
solidaritate, pentru că nu putem să tratăm cu două unităţi de măsură",
a subliniat Emil Boc.
Primul ministru a arătat că doreşte să anuleze Legea pensiilor
speciale, în baza căreia "350 de foşti şi actuali parlamentari cer
pensia specială care merge până la 80% din valoarea indemnizaţiei de
parlamentar".
Peste 550 de foşti parlamentari au solicitat pensii speciale, în baza
Statutului senatorilor şi deputaţilor din 2006, după ce fie nu au
candidat, fie au ratat un nou mandat la alegerile uninominale din
toamna trecută, iar iniţiativa PDL de renunţare la pensiile speciale nu
a fost încă dezbătută.