"Programul intră în linie dreaptă şi vestea bună pe care pot să v-o dau este că va intra în vigoare chiar de această lună, la sfârşitul acestei luni, mai devreme decât ne-am aşteptat noi", a spus Boc.
Premierul a precizat că a primit deja confirmarea de la 16 bănci comerciale care sunt interesate să intre în program, respectând condiţiile impuse de Guvern: avans maxim de 5% şi o dobândă mică ce ar putea reprezenta jumătate din dobânda practicată în prezent pe piaţă.
"Este posibil ca dobânda să meargă chiar până la jumătatea celei existente în momentul de faţă pe piaţă", a declarat Boc.
Premierul s-a arătat convins că, odată început programul, dobânzile vor scădea şi mai mult datorită competiţiei dintre bănci.
"Guvernul României nu renunţă la celelalte programe care vizează construcţia de locuinţe. Guvernul are, anul acesta, în finalizare, 6000 de locuinţe ANL şi sociale, iar în 2010, 10.000 de locuinţe", a mai spus Boc.