"Trebuie să dăm o lecţie clasei politice, pentru că au adus România în această criză politică şi am cerut FMI să nu se acorde cea de-a treia tranşă", a afirmat Costin, la finalul discuţiilor sindicatelor cu reprezentanţii FMI.
Sindicatele au venit şi cu mai multe solicitări: rediscutarea anexelor din legea salarizării unitare, iar vârsta de pensionare să fie de 63 de ani, şi nu de 65, cum a propus Guvernul.
Vicepreşedintele Cartel Alfa, Petru Dandea, a declarat că "există nişte nemulţumiri cu privire la cele 3 legi- legea salarizării unitare, legea sistemului unic de pensii şi legea disciplinei fiscale, care nu au fost adoptate încă. Fondul încearcă să gasească o soluţie în această perioadă. Fondul spune ca România pe proiecţiile lor va avea o creştere de jumatate de procent anul viitor şi probabil o creştere de 1,5 pe 2011. Acestea sunt prognozele după care se lucrează, inclusiv proiectul bugetului de stat".