"Le solicităm băncilor să ne anunţe în legătură cu cazurile de
insolvenţă, la cel mult 48 de ore din momentul în care au fost
înştiinţate de către client. Mai departe, noi verificăm dacă
respectivul client mai mare credite şi la alte bănci. Până acum nu
primeam astfel de date, eventual aveam indicii din creşteri foarte mari
ale provizioanelor", a explicat Nicolae Cinteză.
Potrivit
directorului direcţiei de supraveghere din BNR, banca centrală poate
solicita băncilor date cu caracter prudenţial, pe lângă raportările
efectuate în mod obişnuit.
Numărul dosarelor noi de insolvenţă a crescut, în primul trimestru al
acestui an, cu 50% faţă de perioada similară din 2008, ajungând la
aproximativ 5.000 de cazuri, potrivit datelor Uniunii Naţionale a
Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR).