La 30 septembrie 2009, ponderea restanţelor în volumul împrumuturilor,
de 200,23 miliarde lei (47,7 miliarde euro), ajunsese la 3,25%,
comparativ cu ponderea de la finalul lui septembrie 2008, de 1,1%, la
un sold al creditelor de 195,16 miliarde lei.
Astfel, volumul
restanţelor ajunsese la finalul lui septembrie la 6,51 miliarde lei
(1,55 miliarde euro), din care 3,81 miliarde lei (907,8 milioane euro)
reprezentau restanţe la împrumuturile în monedă naţională, respectiv
58,5%.
Restanţele în lei ale populaţiei şi firmelor au crescut de 2,5 ori în
ultimul an, de la 1,55 miliarde lei la sfârşitul lui septembrie 2008,
şi de 2,1 ori de la începutul lui 2009.
Restanţele la creditele în valută ajunseseră la 30 septembrie 2009 la
2,7 miliarde lei (635,8 milioane euro), faţă de un volum al restanţelor
de 600,19 milioane lei la sfârşitul trimestrului III din 2008, mai
arată datele Băncii Naţionale a României (BNR).
Faţă de finalul lui decembrie 2008, restanţele la împrumuturile în
valută au crescut de 2,7 ori, conform aceluiaşi raport.
Din volumul total al creditelor, 80,22 miliarde lei (19,11 miliarde
euro) reprezentau împrumuturi în lei, respectiv 40%, iar creditele în
valută ajunseseră la 120,01 miliarde lei (28,59 miliarde euro).
Restanţele populaţiei şi firmelor din Bucureşti au cel mai ridicat
volum din ţară, ridicându-se la 1,977 miliarde lei (470,9 milioane
euro), la un volum total al împrumuturilor de 72,99 miliarde lei (17,4
miliarde euro).