În excusivitate pentru REALITATEA.NET, Iulian Comănescu a vorbit despre ediţia de anul acesta a concursului şi despre participarea sa într-o secţiune...inedită.
Comănescu despre RoBlogFest
"Îl felicit pe Dragoş Novac pentru că a dus până la a patra ediţie un eveniment care combină online-ul cu offline-ul într-o gălăgie colectivă plină de culoare şi animaţie. Roblogfest încearcă imposibilul, să clasifice şi să ierarhizeze site-uri foarte personale şi foarte diferite între ele, adică blogurile - şi poate tocmai de aceea e valoros. La anul aş vrea să văd mai multe bannere (virtuale şi reale), galerii, îndemnuri la vot şi campanii pe bloguri. Baftă!"
Comănescu în "Divertisment"
"Am aflat că cineva m-a înscris în acest an la secţiunea "Divertisment", aş putea să adopt o poză încruntată de analist din acest motiv, fiindcă în mod metodic am evitat să fac divertisment pe blogul meu. Mi se pare însă că ar fi stupid din partea mea, aşa că prefer să mulţumesc cu umilinţă cui a găsit ceva amuzant într-un discurs altfel nişat şi plin de cifre".