Subsolurile a zece blocuri din zona Miron Costin din Bacău, care au fost construite în apropierea Bistriţei, se inundă în mod constant. Oamenii spun că de zece ani, de la ridicarea barajului pe Bistriţa, au probleme din cauza umezelii care vine din subsoluri.
Oamenii au făcut nenumărate sesizări la Primărie, dar degeaba. "Nu Primăria Bacău este reponsabilă de luciul de apă şi la albia râului la care faceţi referire", a declarat Ionuţ Tomescu, purtător de cuvânt al Primăriei Bacău. Responsabilii de la Direcţia Apelor Siret spun că vina nu le aparţine lor în totalitate.
"Acuma în perioadă de secetă, deci poate să fie şi o construcţie greşită a acestor blocuri",a declarat Irina Topor, hidrogeolog. Până la găsirea unei soluţii de lungă durată conducerea Direcţiei a scăzut nivelul lacului artifical cu un metru.