Biblioteca Virtuală a Bucureştilor a fost "construită" prin digitalizarea a 2,5 milioane de pagini de literatură română. Potrivit bilanţului municipalităţii pe 2008, semnat de Sorin Oprescu, proiectul a fost realizat prin intermediul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, în intervalul 2006-2008.
În acelaşi bilanţ se menţionează că paginile Bibliotecii Virtuale sunt grupate pe domenii, specii literare sau tematică precum Artă, Cultură, Muzică şi Artele Spectacolului, Istorie, Filologie, Literatură, Ştiinţe Sociale, Educaţie, Dicţionare, Enciclopedii, Biografii sau Istoria Cărţii.
"Site-ul va fi funcţional de-abia în septembrie 2009. Parteneriatul pentru acest proiect, între Biblioteca Metropolitană şi Biblioteca Academiei Române, a fost încheiat în mandatul lui Adriean Videanu. Sorin Oprescu nu a oprit proiectul, însă acesta nu este încă finalizat", a precizat, pentru NewsIn, directorul general al Bibliotecii Metropolitane, Florin Rotaru.
Practic, datorită parteneriatului, Biblioteca Academiei a pus la dispoziţie fondul său de carte tipărită, pentru a fi digitalizat. În Biblioteca Virtuală a Bucureştilor nu vor fi introduse texte care să intre sub incidenţa Legii drepturilor de autor, astfel că vizitatorii site-ului vor avea acces, din toamnă, la bibliografie românească din intervalul 1508-1830, a mai spus Rotaru.
Biblioteca Virtuală a Bucureştilor va fi partener al Bibliotecii Europene (www.europeana.eu).