"Se ştie de ce parte se situează preşedintele", a afirmat Berlusconi,
vizibil iritat, la ieşirea din Palatul Grazioli, sediul Guvernului de
la Roma. În mod surprinzător, Preşedinţia italiană a răspuns rapid cu
un comunicat acid şi scurt: "Toată lumea ştie de ce parte se situează
preşedintele. Este de partea Constituţiei, îşi îndeplineşte mandatul cu
o imparţialitate absolută, în spiritul colaborării fidele cu
instituţiile".
În replică, premierul Berlusconi a afirmat "că
nu este interesat de ce a declarat şeful statului". "Am impresia că îşi
bate joc de mine şi nu mă interesează deloc", a precizat el.
Atacul lansat de premierul italian la adresa şefului statului, fapt
extrem de rar în Italia, a provocat indignarea opoziţiei de stânga.
"Sunt cuvinte de neimaginat în orice ţară şi în Italia", a declarat
secretarul general al Partidului Democrat, Dario Franceschini. "Este un
comportament iresponsabil", a adăugat el.
Veteren al antifascismului şi fost membru al Partidului Comunist
italian, Giorgio Napolitano, 84 de ani, a fost unul dintre artizanii
transformării PCI într-o formaţiune social-democrată. Fost membru al
Camerei Deputaţilor şi fost ministru de interne, el este cunoscut
pentru moderaţia şi prudenţa sa.
Presa din Italia scrie despre ridicarea imunităţii penale a şefului
guvernului de la Roma şi despre atacul violent lansat de Silvio
Berlusconi la adresa preşedintelui Napolitano.
Sub titlul "pagubele unui conflict", Corriere della Sera apreciază că
atacurile lui Berlusconi "nu sunt improvizate". "A decis să opună
propria sa legitimitate electorală celei a instituţiilor, care, crede
el, îl scot de sub protecţia legii fără a avea susţinerea
'poporului", scrie Corriere.
În schimb, La Repubblica scrie în editorialul de joi despre "forţa
democraţiei" şi afirmă că "reacţia furioasă a lui Berlusconi este un
gest de disperare, dar şi o dovadă a instabilităţii instituţionale a
acestui lider care nu are nicio urmă de onoare, iar niciun summit
internaţional nu a reuşit să-l transforme, după 15 ani, într-un om de
stat".
La Stampa, menţionează, într-un articol cu titlul "Dincolo de orice
limite", că Berlusconi l-a acuzat în mod incredibil pe şeful statului,
atacul său aducând la un nivel insuportabil confruntarea
instituţională".
Il Giornale, ziarul familiei Berlusconi, parafrazează pe prima pagină
sloganul cu care premierul italian a obţinut victoria la alegerile
legislative din aprilie 2008: "Din fericire, Berlusconi nu renunţă",
pentru a sublinia că şeful Guvernului nu are intenţia de a părăsi
postul.
Curtea Constituţională a Italiei a invalidat miercuri seară legea care îi oferă premierului imunitate penală.
Legea Alfano, adoptată în 22 iulie 2008, prevede suspendarea oricărei
proceduri judiciare vizând cei mai puternici patru oameni din stat -
preşedintele, premierul şi şefii Senatului şi Camerei Deputaţilor - în
timpul mandatului lor (cinci ani pentru Berlusconi).
Decizia are ca efect imediat relansarea a două procese împotriva lui
Berlusconi - unul pentru coruperea unui martor, iar altul pentru
suprafacturarea drepturilor pentru emisiunile televizate ale grupului
Mediaset, care îi aparţine.