"Felicit băieţii pentru această victorie, am suferit mult şi poate am avut şi un pic de noroc, dar în fotbal trebuie să bagi mingea în poartă. Gazul ne-a pus în dificultate la început, dar sunt mulţumit de ce am făcut în acest joc. Suntem salvaţi în proporţie de 51 la sută, chiar dacă suntem la 5 puncte distanţă de Gaz, care chiar nu merită să retrogradeze", a spus Bergodi, care şi-a îndemnat jucătorii să rămână concentraţi până la final, pentru a nu apărea surprize.
De cealaltă parte, antrenorul celor de la Gaz Metan, Cristi Pustai, a recunoscut superioritatea adversarului: "A fost un joc în care ne puneam mari speranţe, pentru că ambele echipe luptau pentru evitarea locului 15. Din păcate, noi am pierdut acest joc şi felicit echipa gazdă că a ştiut să fie mai pragmatică. Suferim la finalizare, am ratat şi din 5 metri, şi din 2 metri, şi singur cu portarul. Continuăm să sperăm până la capăt pentru că mai sunt 9 puncte în joc. Dacă Gaz Metan va rămâne în Liga I, cu siguranţă vom face o figură mult mai frumoasă".
Tehnicianul a opinat că este normal să ia în calcul şi retrogradarea formaţiei FC Argeş în urma scandalului de corupţie în care este implicat Cornel Penescu. "La ce probe sunt şi la ce am citit în presă, altă decizie nu cred că se poate lua", a punctat Pustai.
Director general al grupării medieşene, Ioan Horoba, consideră în schimb că arbitrul Alexandru Deaconu a influenţat decisiv rezultatul: "Am avut penalty clar în repriza a doua şi consider că arbitrul a influenţat rezultatul. Ce a făcut Deaconu în acest meci este incalificabil, dar cu siguranţă va primi notă mare din partea observatorului. Acum, în mod normal, FC Argeş ar trebuie să fie retrogradată. Sperăm să rămânem în Liga I".
Politehnica Iaşi a învins, sâmbătă, formaţia Gaz Metan Mediaş, scor 2-0, şi s-a distanţat la cinci puncte de prima poziţie retrogradabilă, care este ocupată de gruparea pregătită de Cristi Pustai.