"Berceanu a trimis vineri către Nica (Dan Nica, ministrul Adimistraţiei şi Internelor, şi cel care s-a ocupat în mod direct de promovarea propunerilor PSD pentru ocuparea funcţiilor de conducere ale instituţiilor pentru care responsabilitatea îndeplinirii Programului de Guvernare revenea PSD, conform Protocolului „Parteneriatului pentru România” PD-L - PSD, n.r) o scrisoare prin care îi spunea că hârtia de la PSD cu propunerea de numire a lui Ciobanu la şefia aeroportului Otopeni are semnătura lui Geoană şi că aşteaptă până luni, în cadrul şedinţei de coaliţie un răspuns scris din partea social democraţilor. Din moment ce nu s-a primit un astfel de răspuns, ministrul transporturilor a tras concluzia că PSD îşi retrage sprijinul pentru Ciobanu şi prin urmare l-a demis", au declarat surse din minister.
"La întâlnirea coaliţiei de luni, 22 iunie, ora 9.00, aştept din partea PSD o poziţie scrisă privind menţinerea sau nu a susţinerii pentru domnul Sorinel Ciobanu. În lipsa unei astfel de poziţii scrise, voi considera că PSD şi-a retras această propunere şi îl voi demite pe d-l Sorinel Ciobanu", se arată în scrisoarea trimisă de Berceanu către Nica.
Ciobanu a fost numit săptămâna trecută în funcţia de director general al Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" (Otopeni). Acesta a fost trimis în judecată în 2008 pentru un prejudiciu de patru milioane de euro în urma unui schimb de terenuri. Dosarul în care este inculpat Sorinel Ciobanu are termen de judecată pe 25 iunie la Curtea de Apel Bucureşti.
Procurorii DNA îl acuză pe Sorinel Ciobanu, alături de alte cinci persoane, că a adus societăţii un prejudiciu aeroportului Băneasade peste patru milioane de euro, după ce a aprobat un schimb de terenuri între aeroport şi o persoană fizică, prin care a primit un teren în Voluntari în locul unuia cu aceeaşi suprafaţă, în zona Băneasa.
"Am auzit că a fost trimis în judecată, dar este răspunderea PSD. Nu pot să decid în legătură cu semnele de întrebare, iar cei care l-au propus cred că au făcut analizele. Eu m-am uitat la CV şi este un om calificat", declara ministrul transporturilor Radu Berceanu la conferinţa de presă care anunţa numirea lui Ciobanu la şefia aeroportului.