Atacantului de 30 de milioane de euro al lui Manchester United nu-i stă mintea numai la fotbal, ba chiar îi zboară la ţara natală şi la frumoasele femei pe care le-a lăsat acasă. La una dintre ele, Nikoleta Lozanova, fostă Playmate a anului 2006 în Bulgaria, se gândeşte în mod special, ba chiar periculos de mult.
În consecinţă, a primit ameninţări cu moartea din partea iubitului acesteia, Georgi "Head" Stoilov, un mafiot cu reputaţie naţională prin actele sale de violenţă extremă şi care s-a înfuriat teribil cînd a aflat că Berbatov i-a trimis Nikolei SMS-uri cu tentă erotico-seducătoare. Potrivit ziarului The Sun, gangsterul i-a răspuns tot printr-un mesaj text, în care Dimităr era sfătuit să se ţină departe de Lozanova, iar asa numai pentru binele şi siguranţa sa.
Stoilov este unul dintre capii mafiei din Bulgaria, iar clanul său a devenit unul dintre cele mai de temut din ţară, după ce tatăl său, Stoil Stoilov, a fost asasinat în 2004, uzându-se de o bombă plasată într-un lift. Dacă Berbatov şi agentul său s-au ferit să comenteze situaţia, prietenii fotbalistului susţin că Nikoleta Lozanova a inventat SMS-urile tocmai cu scopul de a-i face rău lui Berbatov, acesta fiind chiar surprins de ameninţările primite.
Nu este prima oară când numele lui Berbatov este legat de cel al mafiei bulgare, în urmă cu zece ani, când era în vârstă de 18 ani şi juca pentru ŢSKA Sofia el fiind chiar răpit la finalul unui antrenament, din ordinul mafiotul Georgi Iliev, patronul lui Levski Kjustendil, care încerca să-l aducă forţat la echipă. În cele din urmă, totul s-a rezolvat fără intervenţia politiei, patronul lui ŢSKA promiţându-i mafiotului ca i-l va da pe Berbatov sub formă de împrumut, lucru care nu s-a mai întâmplat, Iliev fiind asasinat.
Nikoleta Lozanova, femeia din cauza căreia are acum probleme jucătorul lui Manchester, a fost prietena lui Nikolai Mihailov, fost portar de rezervă la Liverpool, acum împrumutat la Twente, care după despărţire a făcut greşeala să spună că Lozanova este un Trabant în comparaţie cu noua lui prietenă, care e ca un Ferrari. A doua zi, Ferrari-ul său de 170.000 lire a fost atacat cu acid în parcare.