Becali a făcut mai multe declaraţii şocante la finalul partidei amicale Steaua - Slovan, scor 1-1, din cantonamentul din Antalya. Finanţatorul roş-albaştrilor a anunţat public că va continua să premieze în continuare echipe în cazul în care va fi nevoie de acest lucru. "Ultimele 3-4 meciuri să dea Dumnezeu să fie Steaua la luptă cu altă echipă şi o să vedeţi premiere pe faţă, la palat, în conferinţa de presă, voi da banii pe faţă, pentru că sunt ai mei şi fac ce vreau cu ei, şi atât timp cât ştiu că nu încalc legea nu-mi poate spune mie niciun procuror că încalc legea", a declarat Becali, la GSPTV.
Finanţatorul Stelei e de părere că apariţia stenogramelor în presă este o acţiune regizată de DNA şi îndreptată în mod intenţionat asupra Stelei.
"În Spania, în ultimele cinci etape poţi să premiezi, o să premiez şi eu. Este un circ ce se întâmplă cu stenogramele, cu ce vorbesc eu cu Lăcătuş, cu Neţoiu...Cei de la DNA sunt nişte nenorociţi. E un atac intenţionat asupra Stelei, au mai fost două, trei meciuri, CFR Cluj-Bistriţa, şi nu s-a spus nimic, un meci foarte 'frumos' s-a văzut şi la Dinamo-CFR. Nu pot să spun clar, nu am probe, dar s-a văzut ce a fost şi acolo", a mai spus Becali.