Colegiul lăsat liber de Bogdan Olteanu va fi disputat de un liberal şi un pedelist. Deşi iniţial s-a crezut că propunerea PD-L va fi finul lui Gigi Becali, până la urmă a fost ales fiul lui Silviu Prigoană.
\"Eu nu am nicio treabă cu această candidatură. Cei de la PD-L şi-au respectat toate angajamentele din înţelegerea pentru Primărie, iar candidatura finului meu nu era una din condiţii. El fusese şi ales de organizaţie, dar asta e treaba PD-L. Eu am fost un adversar al lui Băsescu în campanie din cauza arestării. Am spus-o. Mi-am făcut damblaua dacă vreţi. Au venit oamenii mei din PD-L şi m-au întrebat „Ce facem, luptăm pentru Băsescu, contra ta?”, inclusiv Viorel (Tudorache, n.red) m-a întrebat asta, şi le-am spus să-şi facă treaba cât mai bine acolo pentru Băsescu, pentru că mie nu îmi plac trădătorii\", a spus Gigi Becali pentru REALITATEA.NET.