"Nu mi-a convenit că în prima repriză nu prea am avut ocazii să dăm
gol, dar nu am evut emoţii, ştiam că Ceahlăul nu va rezista în faţa
noastră. Bergodi a vrut să odihnească mai mulţi titulari, dar şi-a dat
seama că a fost mai greu, apoi a mutat bine cu Kapetanos. Era logic că
vom da gol, nu rezistau băieţii ăştia tineri în faţa noastră. Au obosit
până la urm să facă presing în terenul nostru. A fost 2-0 cu noroc, dar
2-0 e 2-0 şi n-ai ce să comentezi", a spus Becali.
Conducătorul grupării din Ghencea s-a declarat mulţumit şi de prestaţia
arbitrului Ovidiu Haţegan. "A făcut exact ceea ce am cerut eu, cum nu
se atinge mingea, să dea fault S-a deşteptat şi el, aşa se arbitrează",
a mai afirmat acesta.
Preşedintele de onoare al nemţenilor, Gheorghe Ştefan, a părăsit arena
imediat după ce Steaua a reuşit primul gol prin Kapetanos şi a refuzat
să ofere vreo declaraţie.
Steaua s-a impus, duminică, în deplasare, scor 2-0, în faţa nou
promovatei Ceahlăul, în prima etapă a Ligii I, şi a ajuns la al
patrulea succes din tot atâtea posibile în acest sezon, după cele
obţinute în Liga Europa.