Becali a afirmat că jucătorii i-au fost propuşi chiar de către oficialii dinamovişti, însă transferurile nu s-au concretizat. Motivul? Becali vrea să construiască la Steaua o nouă echipă, una formată din jucători tineri cu salarii mic.
"Am avut ofertă să iau doi jucători de la Dinamo, însă toţi aveau salarii mari, 400-500 de euro. Lobonţ, Bratu...Eu l-aş fi luat pe Adrian Cristea, pentru că avea salariu 120.000. Şi de la Rapid l-am vrut pe Cesinha. Lui Copos i-am zis că-i dau 800.000 pe Cesinha. Copos a cerut 1.5 milioane. Nu era problema de salariu la el, pentru că accepta un salariu de 140.000, dar n-am vrut să dau 1.5 milioane pentru Cesinha! Nu vreau să mai dau salarii mari, am plecat pe drumul acesta, să scad salariile în lot. Acesta este proiectul meu!", a declarat, joi, Gigi Becali, într-o conferinţă de presă.