Un apel la numărul de urgenţă 112 anunța că o femeie va naşte la Gara de Nord. Primii care au ajuns la fața locului au fost poliţiştii de la Transporturi. Tot ei au chemat şi echipajul medical.
Explicația halucinantă a pensionarului care a împins pe scări o femeie ce avea bebelușul în cărucior: bărbatul spune că s-a enervat
”Un apel la 112 a anunţat că o femeie aflată pe o bancă pe peronul Gării de Nord era pe punctul de a naşte. Poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Timişoara au început să caute şi, pe peronul 6, au găsit o femeie al cărei nou-născut se grăbea să vină pe lume. Un poliţist a rămas cu aceasta pentru a o linişti, în timp ce colegul său a plecat să aducă prosoape. În cel mai scurt timp, au sosit şi echipajele medicale, care au ajutat-o pe femeie să ducă procesul la final”, a transmis, miercuri, IPJ Timiş.
Potrivit sursei citate, poliţiştii de la Transporturi, care i-au acordat primul ajutor femeii, s-au dus, la finalul programului de lucru, la maternitate, pentru a se interesa dacă bebeluşul şi mămica lui sunt bine.
”Pentru poliţiştii SRPT, el este Ciprian, un bebeluş perfect sănătos, care a primit nota maximă de la ei. Are 3,4 kg şi 51 de cm. Acesta va rămâne cel mai frumos apel la care poliţiştii au intervenit”, a mai transmis IPJ Timiş.