Dacă în urmă cu o săptămână mai multe sportive de la BYU au fost victimele jucătoarei Elizabeth Lambert, de la New Mexico, care acum este suspendată pe termene neliminat, istoria s-a repetat la un meci din campionatul liceelor.
Turneul Rhode Island College Sunday s-a încheiat cu o bătaie cum rar se întâlnesc chiar şi în fotbalul masculin. În ultimul minut al celui de-al patrulea şi ultimului joc, dintre Tolman şi Woonsocket, la scorul de 0-5, două jucătoare s-au luat la bătaie pe teren. Imediat conflictul a luat amploare, iar pumnii şi palmele au zburat în stânga şi în dreapta, în timp ce una dintre "combatante" era trasă de păr şi târâtă pe jos.
După calmarea spiritelor, arbitrul a fluierat finalul jocului şi a urmat festivitatea de premiere, la care mai multe dintre jucătoare purtau pe faţă urmele bătăliei. În timp ce fetele de pe teren erau premiate, conflictul s-a mutat în tribună, unde susţinătorii celor două echipe au avut ceva de împărţit. Totuşi, lucrurile nu au degenerat şi toată lumea a plecat liniştită acasă.