În cadrul unei întâlniri cu oamenii de afaceri din Timiş, şeful
statului a declarat că o creştere economică pozitivă va avea loc,
potrivit evaluărilor şi prognozelor făcute de BNR, în trimestrul al
II-lea al anului 2010.
"Evaluările spun că România va trece la
creştere economică pozitivă în trimestrul II din anul 2010. Dacă nu se
produce acel W din SUA, pentru că unii economişti vorbesc despre o nouă
cădere economică, despre care mai mult ca sigur spun că se va simţi şi
în România, atunci în România vom rămâne la un V, adică la o creştere
economică", a declarat şeful statului.
Şefului statului a vorbit şi despre programul Prima Casă, considerând
că acesta va fi unul de succes. "Oricât de criticat ar fi, Prima Casă a
avut un succes. Până acum au fost emise garanţii de circa 170 de
milioane de euro în favoarea celor care au contractat apartamente. Cred
că acest program va fi de succes (...) a scos din blocaj sectorul
imobiliar în zona de apartamente mici şi medii", a spus Băsescu.
La Sânnicolau Mare, preşedintele a spus că perioada grea o să treacă în câteva luni şi că "o să ne luăm din nou zborul".
Preşedintele a sosit la Timişoara în jurul orei 09:30, s-a întâlnit cu preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc (PD-L), prefectul Mircea Băcală, consilieri judeţeni, primari, directori de deconcentrate şi cadre didactice. S-a întâlnit apoi cu oameni de afaceri şi a vizitat Târgul de produse tradiţionale, ecologice şi meşteşugăreşti din Banat.