Preşedintele a arătat că "este clar" că trebuie suprapuse alegerile
parlamentare cu prezidenţialele, pentru a nu aglomera şi mai mult
agenda electorală şi aşa încărcată odată cu apariţia unui nou scrutin-
cel pentru Parlamentul European-, subliniind că şi campaniile pentru
prezidenţiale sunt făcute tot de partide.
"Suntem într-un fals
total, pentru că alegerile prezidenţiale le duc tot partidele.
Candidatul la preşedinţie nu poate umbla aşa năuc prin ţară, cu traista
în băţ şi să spună "Alegeţi-mă!". Se pune în funcţiune maşinăria
gigantică a partidelor, este clar că cine a gândit că dacă vor fi
prezidenţialele separat partidele vor sta cuminţi şi îşi vor vedea de
guvernare, însăşi Constituţia ne duce la situaţia în care preşedintele
desemnează premierul, şi atunci partidele se angajează cu toată forţa
lor în susţinerea candidatului, deci este o experienţă proastă", a
subliniat Băsescu, arătând că la revizuirea Constituţiei trebuie aduse
mandatele parlamentarilor şi preşedintelui la acelaşi nivel - ori
ambele la cinci ani, ori la patru.
Şeful statului a afirmat, râzând, că ar renunţa la doi ani din viitorul
său mandat, astfel încât în 2012 să se desfăşoare şi alegeri
legislative, şi prezidenţiale, în cazul în care până în acel moment se
revizuieşte textul fundamental. Băsescu a explicat că nu o dezbatere
este momentul în care se stabileşte modalitatea de sincronizare a
celor două scrutinuri.
"Modalitatea nu o putem stabili aici, dar este
posibil. Eu cred că implică o revizuire rapăidă de Constituţie.
Atenţie, că se poate prelungi mandatul Parlamentului în situaţii
excepţionale. Se pot găsi formule să nu încălcăm Constituţia, dar noua
Constituţie trebuie adoptată cu ocazia unor alegeri, undeva în acest
interval, până expiră mandatul Parlamentului actual. Este cumva în
contratimp", a adăugat şeful statului.
Şeful statului a mai arătat că cel mai corect este "să ieşim de două
demagogii"- aceea că preşedintele nu-şi mai cunoaşte partidul după ce
se instalează la Cotroceni, şi aceea că preşedintele este neutru
politic. "Una este că aceea că, frate, după ce preşedintele ajunge
preşedinte, să nu-şi mai cunoască partidul din care a plecat. E una dim
marile demagogii. Preşedintele va face efortul, pentru că e
preşedintele tuturor românilor, va face efortul să fie echilibrat, dar
nu poţi să-i ceri să uite de partidul care te-a susţinut, în care ai
prieteni, ai amici. Pe unii i-ai cununat, pe alţii i-ai năşit. Nu este
posibil, este neomenesc. Să-i ceri neutralitate, de acord, dar să-i
ceri să uite partidul, să fie un nou-născut, nu se poate", a explicat
şeful statului.
În ce priveşte neutralitatea politică, Traian Băsescu a subliniat că
niciun preşedinte al României de după Revoluţie nu a fost neutru
politic.